Beauty

Prima parere: Sampon “STOP!Caderii parului” de la Cosmetic Plant

May 4, 2018

Machiajul impecabil  sau ținuta perfectă? Pe tine ce te face cu adevărat fericită? Sunt numeroase lucrurile care ne aduc fără să vrem zâmbetul pe buze. Pe lângă cele menționate, când te-a făcut ultima dată fericită felul în care arată părul tău? Nu mă gândesc la felul în care îl aranjezi în mod obișnuit, deși contează și acest aspect. Căderea părului a reprezentat pentru mine un subiect despre care v-am tot povestit. Majoritatea produselor testate până în acest moment au adus rezultate doar pentru o anumită perioadă. După intervalul de timp în care foloseam respectivele produse, problema apărea din nou. În momentul în care am observat că problema mea nu are o rezolvare pe termen lung, am decis să nu mai folosesc niciun produs special creat să lupte contra căderii părului.

 Prima părere despre gama „STOP! Căderii părului”

În urmă cu o lună am primit trei produse din gama „STOP! căderii părului” de la Cosmetic Plant. Inițial, eram convinsă că povestea se va repeta. Am folosit timp de o lună de zile produsele primite, fără să uit cel puțin o dată să utilizez vreunul dintre ele.

Timp de aproximativ zece ani de zile am folosit un anumit șampon, iar în momentul în care am încercat să îl schimb, scalpul meu nu a reacționat foarte bine. Tocmai din acest motiv, utlizarea unui șampon diferit pentru o perioadă de timp mare mi-a cauzat iritații ale scalpului. După cum am precizat în rândurile anterioare, șamponul a fost produsul pe care l-am folosit timp de o lună, fără să alternez cu șamponul utilizat în mod obișnuit. Prima surpriză a venit în momentul în care am realizat faptul că nu au apărut iritațiile cu care mă obișnuisem. Datorită faptului că m-am împrietenit atât de bine nu acest produs, voi preciza principalele plusuri pe care le are acest șampon. Până în acest moment este produsul meu preferat din această gamă.

Care sunt plusurile produsului?

  • Conținutul șamponului a ajuns pentru aproximativ o lună si o săptămână. Între acest șampon și cel utilizat în trecut nu sunt diferențe, deoarece ambele au aceeași cantitate.
  • Mirosul este unul plăcut. Foarte interesant mi s-a părut faptul că mirosul persistă până la următoarea șamponare.(Aleg să îmi spăl părul o dată la 3-4 zile)
  • Conține peste 90% ingrediente naturale.
  • Ambalajul este unul practic. În momentul în care aplic produsul, nu curge mai mult decât am nevoie.
  • După aproximativ zece utilizări am observat că firele de păr care cădeau în mod obișnuit s-au înjumătățit. Dupa aproximativ o lună de zile am observat că sunt tot mai puține la număr firele de păr care rămâneau pe elasticele de păr.
  • Se recomandă ca produsul să fie utilizat pentru o perioadă de trei luni de zile, pentru rezultate optime.
  • Pe lângă faptul că ne ajută să scăpăm de căderea părului, produsul ajută și la creșterea acestuia.
  • Prețul este unul foarte bun: 15 lei.

Puteți achiziționa produsul de pe https://shop.cosmeticplant.ro sau din hypermarketurile Auchan, Carrefour, Cora. În plus, produsele Cosmetic Plant pot fi găsite și în famacii sau magazine naturiste.

 

Facebook Comments

Only registered users can comment.

  1. N-am încercat aceste produse pana acum. Și eu am probleme cu căderea parului și îmi doresc sa încerc aceste produse care sper sa fie eficiente și pe parul meu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Pentru a trimite acest comentariu, este necesar să bifați ”Sunt de acord”.

*

Sunt de acord