Beauty

Spune STOP Căderii părului – Cosmetic Plant

March 29, 2018

   În  stânga și în dreapta se afirmă faptul că nu trebuie să ne panicheze căderea părului, însă informațiile despre acest subiect sunt din ce în ce mai căutate în mediul online. M-am confruntat cu această problemă pentru o lungă perioadă de timp, căutând cele mai potrivite produse pentru un păr sănătos, frumos și bogat. Multe dintre produsele folosite până în acest moment au adus beneficii părului doar pentru o perioadă scurtă de timp.

De la schimbarea anotimpului la regimul lipsit de nutrienți, stresul sau înaintarea în vârstă, există numeroase cauze care duc la căderea părului. Astăzi mi-am propus să vă prezint pe scurt câteva informații despre trei dintre produsele descoperite de curând de la Cosmetic Plant. Nu am până în acest moment o părere formată despre acestea, deoarece le-am folosit doar de câteva ori, însă după ce voi termina tratamentul vă voi povesti despre experiența mea.

După prima utilizare a produselor din gama care ne ajută să spunem STOP! căderii părului de la Cosmetic Plant sunt sigură că la finalul tratamentului voi fi încântată de rezultat. Sunt curioasă să aflu dacă vă confruntați cu această problemă și dacă ați încercat aceste produse.

Loțiune STOP! Căderii părului cu trifoi roșu

Această soluție are o formulă inovatoare bazată pe două ingrediente complexe: extract de trifoi roșu și acetyl tetrapeptide-3. Cu ajutorul acestor ingrediente se stimulează și regenerează intens părul. Studiile au arătat că după doar patru luni de utilizare, există o îmbunătățire cu 46% a ratei de creștere a părului.

Produsul este ușor de utilizat: se aplică de două ori pe zi, pe pielea capului și se masează ușor cu vârful degetelor. Important de subliniat este faptul că nu se clătește. În plus, datorită ambalajului practic, va fi foarte ușor să controlați cantitatea de produs pe care o aplicați, astfel încât să folosiți strict cât aveți nevoie. Mai multe informații despre acest produs puteți găsi aici.

Loțiune tonifiantă contra căderii părului cu ardei iute

Acest produs tonifică scalpul datorită  acțiunii principiilor active din frunze de nuc, mesteacăn, rozmarin, coada calului, și extractului de urzică și de ardei iute pe care le conține. Totodată, produsul poate reduce  inflamația și mâncărimile de la nivelul scalpului. Loțiunea se  pulverizează zilnic,  dimineața și seara, doar la rădăcina firelor de păr și se masează ușor. La fel ca și în cazul produsului amintit mai sus, aceasta nu se clătește. Mai multe informații despre acest produs găsiți aici.

Șampon STOP! căderii părului cu trifoi roșu și pantenol

Cu peste 90% ingrediente de origine naturală și 0% parabeni, șamponul are o eficiență crescută împotriva căderii  părului și poate stimula creșterea acestuia. Ingredientul activ acționează în mod direct prin trei mecanisme asupra factorilor responsabili de pierderea firelor de păr. Astfel, se normalizează ciclul de creștere, se menține dimensiunea foliculului pilos și se consilidează ancorarea acestuia.

Pantenolul este un constituent natural al firului de păr, iar extractul de ardei iute ajută la creșterea părului. Se aplică pe părul umed, iar cu ajutorul spumei formate se masează ușor scalpul. Se lasă să acționeze 3-5 minute, apoi se clătește. Se recomandă să se utilizeze produsul de două sau de trei ori pe săptămână. Șamponul are o textură foarte ușoară și în același timp interesantă și miroase foarte bine. Produsul poate fi achiziționat din magazinul online shop.cosmeticplant.ro

Ce părere aveți despre aceste produse? Le-ați încercat până acum? Sunt curioasă să aflu părerea voastră. Mie nu imi rămâne de făcut decat să folosesc cele trei produse pe tot parcursul tratamentului și să revin cu informațiile despre evoluția acestuia.

Facebook Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Pentru a trimite acest comentariu, este necesar să bifați ”Sunt de acord”.

*

Sunt de acord